Republic of Moldova
This project is funded by the European Union
2010-02-23

mun. Chişinău                                                                                                                  03 februarie 2010

 

Proiect UE lansează instruiri ad-hoc la nivel regional privind managementul echipei şi comunicare pentru medicii de familie şi asistenţii medicali din AMP

 

Aproximativ 450 medici de familie şi asistenţi medicali de familie din sectorul asistenţei medicale primare (AMP) vor fi instruiţi în cadrul seminarelor de două zile desfăşurate în perioada februarie 2010 – iunie 2010. Seminarele de instruire sunt organizate de către Proiectul finanţat de UE: Suport pentru reforma sănătăţii: Fortificarea asistenţei medicale primare în Moldova, în cadrul componentei Consolidarea capacităţilor/Instruire. Programul de instruire este rezultatul unei colaborări fructuoase între Proiect, Ministerul Sănătăţii, Catedra Medicină de Familie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” şi Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie din Chişinău. 

 

Seminarele susmenţionate vizează consolidarea competenţelor medicilor şi asistenţilor medicali din AMP privind managementul echipei şi comunicarea. Medicii de familie şi asistenţii medicali de familie, în grupuri mixte, vor învăţa modul de creare a unei echipei de succes în instituţia AMP, divizarea eficientă a rolurilor, administrarea fluxului de pacienţi, managementul timpului şi adoptarea strategiilor de comunicare eficientă, inclusiv managementul conflictului şi comunicarea pentru schimbarea comportamentului pentru populaţie. Subiectele abordate în instruire sunt esenţiale pentru fortificarea asistenţei medicale primare în Moldova prin îmbunătăţirea comunicării atât cu pacienţii cât şi în echipă, axându-se tot mai mult pe prevenire şi schimbare de comportament.

 

Instruirile vor fi desfăşurate în 10 regiuni diferite, unde vor participa lucrători medicali din AMP din întreaga ţară. Formatorii, implicaţi în instruiri, sunt specialişti instruiţi în cadrul cursului Formare de Formatori organizat de către Proiect în perioada iunie – august 2009. Formatorii sunt lectori atât în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie şi Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie, precum şi medici practicieni din mun. Chişinău şi alte regiuni. 

 

Proiectul Suport pentru reforma sănătăţii. Fortificarea asistenţei medicale primare în Moldova este implementat de Consorţiul ICON / BBI / UNICON / IRIS, pe o durată de 2 ani (septembrie 2008 - august 2010) şi cu un buget de 1,2 mln EURO (ca. 21 mln lei MD). Beneficiarul proiectului este Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.

 

Pentru informaţie detaliată, contactaţi:

Lars Kyburg,

Lider de echipă,

Tel. 373 22 287312

Fax. 373 22 278632

Email: lars.kyburg@amp.md 

Tatiana Ţarelunga,

Expert principal de instruire,

Tel. 373 22 287312

Fax. 373 22 278632

Email: tatiana.tarelunga@amp.md  

  

1 2 3 4 5 6 7 ... next
Arhiva de stiri