Republic of Moldova
This project is funded by the European Union

Sistem Informational in AMP


Conform termenilor de referinţă iniţiali ai proiectului, obiectivul componentei TI vizează  elaborarea unui concept de sistem informaţional descentralizat pentru sectorul AMP, şi în baza conceptului aprobat – elaborarea specificaţiilor tehnice a sistemului, precum şi pregătirea documentaţiei de tender pentru lansarea tenderului pentru elaborarea aplicaţiei AMP. Având în vedere că aplicaţia este elaborată de o parte-terţă, proiectul va testa, certifica sistemul, acorda suport la instalarea acestuia într-un şir de centre a medicilor de familie şi instrui utilizatorii finali.

Procesul de automatizare a sectorului AMP, actual, este la etapa de început. Analiza expres desfăşurată (vezi Anexa 1.1) elucidează faptul că în Moldova au existat unele eforturi de automatizare a sectorului AMP. Unul din eforturi fiind SI – “Medex” – în AMP elaborat “intern” de către proiectul anterior finanţat de UE şi implementat de consorţiul EPOS Health Consultants /GvG /HMTC. Un alt efort identificat este SI elaborat de către compania InfoWorld (România) ca o ajustare a unui sistem informaţional mai extins şi utilizează doar modulele corespunzătoare scopurilor AMP. Ambele sisteme prezintă aspecte pozitive şi negative. Cel mai important aspect al ambelor fiind neaprobarea acestora de către organele de stat relevante (MS sau MDI). În plus, nu este dovedit sau confirmat faptul dacă acestea sunt conforme cu legislaţia şi reglementările naţionale. Conformitatea cu standardele şi reglementările naţionale este obligatoriu una din aspectele prioritare ale actualului proiect.

Produsele preconizate de a fi furnizate în cadrul acestei componente sunt următoarele:

Rezultatele preconizate obligatorii sunt:

  • Descrierea conceptului SIS
  • Specificaţiile tehnice pentru SIS elaborate conforme cu legislaţia naţională
  • Documentaţia pentru tender
  • Instalare sistemului procurat, desfăşurarea instruirilor pentru formatori (IF)


Rezultate opţionale, care port fi prezentate:

  • Analiza pieţei locale pentru SIS în AMP
  • Analiza economică a scenariilor (procurare versus elaborare, altele)
  • Model procese de lucru
  • Model date conceptuale


Pentru realizarea acestor obiective au fost planificate următoarele activităţi:

         1.    Analiza situaţională a sistemului informaţional în sănătate
         2.    Definirea conceptului de sistem informaţional descentralizat pentru AMP

                        - Analiza economică a scenariilor de implementare
                        - Identificarea cerinţelor
                        - Analiza şi design

        3.    Pregătirea specificaţiilor tehnice şi a documentaţiei de tender pentru procurarea softului specializat pentru AMP
        4.    Asistenţă la instalarea softului specializat
        5.    Instruire
        6.    Activităţi de suport